marți, 1 martie 2011 | By: cLara285

Timpul


Poate ca eram doar doi copii atunci cand ne-am cunoscut
Si nu sunt sigura ca de atunci nu foarte mult timp a trecut.
Ma gandeam ca ceea ce aveam noi era un lucru infinit,
Ca nimeni nu poate intelege si ca noi vreodata nu va fi iubit.

Dar marea de vorbe de rele si ganduri inutile, puerile, minte
Si atunci cand mai putin m-am asteptat am ramas fara cuvinte
Am ramas singura de parca noi impreuna niciodata n-am fost,
Am ramas singura pe lume fara sa imi mai gasesc vreun rost.

Cuvintele ‘te iubesc’ nu mai am azi cui sa le spun, sa le simt
Caci timpul e neiertator si nu ma mai lasa sa iau vreun alint
Sa-l transform in ideal, sa devina fiinta ce o credeam perfecta
Ci doar sa il pierd intr-o lume mult prea rea, mult prea defecta.

5 comentarii:

Jigsau spunea...

doar 3 strofe..trb sa mai bagi vre-o 5 :D

cLara285 spunea...

ete' na.de unde atatea?:))

Little leisure spunea...

da sfarsit perfect

Jigsau spunea...

pai pe bune ar trb vre-o 60-80 de strofe :D

cLara285 spunea...

nu ma numesc Eminescu si nu aspir la vreun luceafar:P

Trimiteți un comentariu