luni, 7 februarie 2011 | By: cLara285

Speranta

A fost o scanteie aprinsa dintr-o privire,
Au fost doua suflete ce nu se gandeau la despartire ,
Doi copii ce nu vroiau ca cineva sa le-alunge
Sentimentul ca numai ei doi pot infrange.

Dar cineva speranta le-a faramat si sufletele le-a luat
Credeau ca timpul e nemuritor
Si ca ceea ce era intre ei nu era ceva trecator
Dar amarnic ei s-au inselat.

Iar tu ai plecat cu visele noastre, cu speranta;
Si sufletu-mi de copil cu tine l-ai luat,
Ai vrut sa dai fata-n fata cu viata,
Ai crezut ca astfel vei trai cu-adevarat.

Dar te-ai intors, prea tarziu insa,
Caci pustiu e totu-acum
Si lacrima ce de mult era scursa,
S-a uscat, de cand ai pornit tu la drum.

Nimic din ce vei spune, chiar si plangand
Nu va mai readuce ce-am avut amandoi  in gand.
Si nimic nu va mai fi asa cum a  mai fost,
Caci de-acum vorbele tale, nu mai au nici un rost.

1 comentarii:

Trimiteți un comentariu